Cuvântul președintelui

Stimați colegi,

Ziua de 14 februarie 2023 a reprezentat pentru noi toți un punct de cotitură. A fost aleasă conducerea sindicatului, înainte de încheierea mandatului obișnuit 2019-2024, dintr-un motiv deja știut, decesul bunului nostru coleg Teodor-Dumitru Fîrțonea, președinte al S.I.P. Sibiu mai bine de 30 de ani. Felul în care a condus sindicatul, modul în care ne-a coordonat, punând pe primul plan colaborarea, ne obligă pe noi, noua conducere, și mai ales pe mine ca președinte să debutăm în noua postură la un nivel deja înalt.

Pentru toate acestea, îi mulțumim și îl vom prețui mereu!

Vremurile pe care le trăim, deloc liniștite, se înscriu în tiparul obișnuit ultimilor 30 de ani. Finanțarea educației continuă să fie insuficientă, drepturile membrilor de sindicat și angajaților din educație sunt amânate, prorogate, posibil cu gândul că vom renunța la ele.

Vă asigur că sindicatul nu va accepta niciodată asta!

Vom monitoriza permanent acțiunile Guvernului, ale Ministerului Educației, astfel încât să provocăm respectarea integrală a drepturilor angajaților. Acest lucru este posibil numai datorită dumneavoastră, membri de sindicat. Dând dovadă de unitate și solidaritate vom reuși să provocăm, într-un final schimbări pozitive.

Forța S.I.P. Sibiu stă în dumneavoastră, membri de sindicat!

Utilizând site-ul sindicatului, accesul la informație este facil, contactul cu noi, de asemenea, astfel suntem mai eficienți. Dacă suntem informați, dacă suntem uniți, putem avea mai mult succes în atingerea obiectivelor.

UNIȚI SUNTEM PUTERNICI!

Cu înaltă considerație,

Președinte,

Prof. Leonard-Gheorghe STANCU